Obicei ân Lituania

La nașterea fiecărui copil se plantează un copac !


În Lituania, nașterea unui copil nu se sărbătorește doar cu flori, ci cu o sămânță.
De fiecare dată când un bebeluș vine pe lume, autoritățile plantează un copac în numele lui, ca simbol al vieții și al continuității.
Este un gest simplu, dar cu o semnificație aparte: fiecare om lăsă în urmă o rădăcină vie.
Părinții primesc un certificat și o hartă cu locația exactă a copacului.
Mulți merg acolo în fiecare an. Unii singuri, alții împreună cu copilul și privesc cum arborele crește.
E o întâlnire tăcută, dar emoționantă: „Uite, acesta e copacul tău. A crescut odată cu tine.”
Inițiativa a început la începutul anilor 2000, ca un proiect ecologic menit să repare zonele despădurite.
Dar în timp, a devenit o tradiție națională, un obicei care leagă generațiile între ele.
Terenurile de lângă orașul Varėna, unde s-a născut ideea, s-au transformat treptat într-o pădure uriașă: Pădurea Națională a Nașterilor.
Mii de stejari, mesteceni și pini poartă plăcuțe cu nume de copii.
Fiecare copac are o poveste, fiecare rând de arbori e o generație.
Cei care au primit un copac la naștere se întorc acum ca părinți să planteze altul pentru copilul lor.
Pădurea nu mai e doar un loc al naturii, ci o arhivă vie a oamenilor.
O dovadă că, în Lituania, viața și natura cresc împreună, tăcut, dar neîntrerupt...
Sursa: Pagina Atlasul Vieții...

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Când oamenii te părăsesc

Image
„Când oamenii te părăsesc, lasă-i să plece. Destinul tău nu este niciodată legat de nimeni care te părăsește . Și asta nu înseamnă că sunt oameni răi. Înseamnă doar că rolul lor în povestea ta s-a terminat.” „Aceste cuvinte ne amintesc de un adevăr pe care îl uităm adesea - că nu toți cei care vin în viața noastră sunt meniți să rămână pentru totdeauna. Oamenii vin în viața noastră din diferite motive, pentru a ne învăța lecții, pentru a împărtăși experiențe sau pentru a merge alături de noi prin anumite anotimpuri. Dar când pleacă, este important să recunoaștem că rolul lor în călătoria noastră a fost îndeplinit, iar căile noastre trebuie acum să se despartă. A te agăța de cei care sunt meniți să plece nu face decât să-ți întârzie creșterea și să te împiedice să înainți spre plenitudinea propriului destin. Nu este vorba despre a respinge sau a învinovăți persoana care pleacă, ci mai degrabă despre a înțelege că povestea ta continuă dincolo de capitol. Uneori, plecarea lor dă loc unor...
Read more

A salvat odată un cățeluș

Image
Un moș bătrân a salvat odată un cățel, dar curând și-a dat seama că nu era un câine obișnuit. A trecut un an, și animalul de companie i-a întors binele într-un mod neașteptat. Vladimir Petrovici trăia într-un sătuc mic, la marginea pădurii. Avea șaptezeci și doi de ani, era pensionar de mult și locuia singur. Ținea o gospodărie modestă — câteva găini, o căpriță și o grădiniță mică. Soția îi murise cu zece ani în urmă, copiii plecaseră care-ncotro, și bătrânul aproape că se obișnuise cu singurătatea. Într-o seară de iarnă, frigul trosnea la geamuri, iar vântul șuiera printre crăpături. Atunci a auzit un sunet ciudat — un scâncet subțire, abia perceptibil. La început a crezut că i se pare, dar apoi s-a auzit din nou. Și-a pus haina groasă, a luat lanterna și a ieșit afară. Lângă drum, sub un tufiș acoperit de zăpadă, ceva se mișca. S-a aplecat — era un cățel. Slab, cu gheață pe blană, tremura de frig. Vladimir Petrovici n-a stat pe gânduri — l-a înfășurat în palton și l-a dus în casă. L-...
Read more

Magazine fără vinzător

Image
 Elveția - Model de corectitudine În Elveția, în multe sate și orașe mici, pe marginea drumului, găsești tarabe din lemn cu fructe, brânzeturi, ouă sau legume. Dar nu e nimeni acolo să le vândă. Nu există vânzător, nici camere de supraveghere. Doar un bilet scris de mână: „Luați cât aveți nevoie și lăsați cât credeți că e corect.” Lângă, o cutie metalică, adesea ruginită, unde oamenii pun banii. Sistemul se bazează pe ceva ce pare tot mai rar în lume: încrederea. Și funcționează. Oamenii plătesc, uneori chiar mai mult decât trebuie. Copiii învață de mici să lase bănuțul exact, să nu fure, să nu trișeze. În Elveția, a înșela un astfel de gest nu e doar o încălcare a legii morale, ci o rușine publică. Pentru că în cultura lor, încrederea e o formă de educație, transmisă din generație în generație. Poate de aceea Elveția are una dintre cele mai scăzute rate de infracționalitate din lume. Nu pentru că e supravegheată, ci pentru că e crescută cu responsabilitate. Un fermier din Appenzel...
Read more