•  Cea mai mare spaimă a unui cățeluș este aceea că,
  •  Nu te vei mai întoarce niciodată la el !

Un Suflet Frumos . El te iubește mereu, necondiționat !

"Un băiat a intrat într-un magazin de animale de companie și a întrebat cât costă cățelușii..
- "De la 300 la 500", a răspuns proprietarul. Băiatul a scos ce avea în buzunar și i-a spus :
- "Dar am doar 100, aș putea măcar să văd cățelușii?"
Vânzătorul a chemat-o pe Lady, mama cățelușilor, care a venit urmată de 5 cățeluși, unul dintre ei, în urmă, șchiopătând. Băiatul a arătat spre câinele șchiop și a întrebat:
- Ce are?
Proprietarul magazinului i-a explicat că are o problemă la șold și că va merge așa toată viața.
Băiatul spuse: acesta este cățelușul pe care vreau să-l cumpăr!
Proprietarul magazinului răspunde:
"Nu, nu poți să-l cumperi pe asta. Dar dacă vrei să îl ai, ți-l dau gratis pentru că nu merită nimic."
Băiatul ... se uită la proprietarul magazinului și spuse:
"Nu vreau să mi-l dai gratis pentru că acel cățeluș valorează la fel de mult ca ceilalți. Și voi plăti toată suma. Acum îți dau 100 și apoi îți aduc încă câte 10 în fiecare lună."
Surprins, proprietarul magazinului spuse:
"Dar acest cățeluș nu va putea niciodată să alerge, să sară și să se joace cu tine"..
Băiatul și-a ridicat încet un crac al pantalonilor, arătându-i proteza pe care o purta la piciorul stâng:
"Vezi, a spus el, nici eu nu alerg, cățelușul va avea nevoie de cineva care să-l înțeleagă” ..💝
Autor necunoscut,
Sursa: Internet Postarea publicată de Cristian Robert

Câinele din imagine se numește Hachiko.


In 1923, cetățeanul japonez- Ueno a găsit câinele (Hachiko) intr-o cutie mica intr-unul dintre vagoanele de tren pe care le ducea zilnic la serviciu... și câinele era încă un cățeluș mic.. L-a luat și l-a crescut în casa lui.. Zilele trec și Hachiko crește. Ueno mergea la muncă în fiecare zi cu trenul, iar Hachiko îl ducea la gară și aștepta în stație până se întoarce aproximativ 10 ore mai târziu!
Într-o zi în anul 1925 (Ueno) a făcut infarct la muncă și a murit imediat și nu s-a mai întors acasă! Hachiko și-a așteptat stăpânul la peronul gării 10 ani întregi, până a murit și el!
O statuie a acestuia a fost proiectată la intrarea în Stația Shibuya din Japonia, iar aceasta este încă prezentă.
Loialitatea este un cuvânt mai greu decât munții și mai lung decât frânghiile.. Semnificațiile sale sunt multe: sacrificiu, sacrificiu, sinceritate, dăruire și loialitate .


Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Când oamenii te părăsesc

Image
„Când oamenii te părăsesc, lasă-i să plece. Destinul tău nu este niciodată legat de nimeni care te părăsește . Și asta nu înseamnă că sunt oameni răi. Înseamnă doar că rolul lor în povestea ta s-a terminat.” „Aceste cuvinte ne amintesc de un adevăr pe care îl uităm adesea - că nu toți cei care vin în viața noastră sunt meniți să rămână pentru totdeauna. Oamenii vin în viața noastră din diferite motive, pentru a ne învăța lecții, pentru a împărtăși experiențe sau pentru a merge alături de noi prin anumite anotimpuri. Dar când pleacă, este important să recunoaștem că rolul lor în călătoria noastră a fost îndeplinit, iar căile noastre trebuie acum să se despartă. A te agăța de cei care sunt meniți să plece nu face decât să-ți întârzie creșterea și să te împiedice să înainți spre plenitudinea propriului destin. Nu este vorba despre a respinge sau a învinovăți persoana care pleacă, ci mai degrabă despre a înțelege că povestea ta continuă dincolo de capitol. Uneori, plecarea lor dă loc unor...
Read more

A salvat odată un cățeluș

Image
Un moș bătrân a salvat odată un cățel, dar curând și-a dat seama că nu era un câine obișnuit. A trecut un an, și animalul de companie i-a întors binele într-un mod neașteptat. Vladimir Petrovici trăia într-un sătuc mic, la marginea pădurii. Avea șaptezeci și doi de ani, era pensionar de mult și locuia singur. Ținea o gospodărie modestă — câteva găini, o căpriță și o grădiniță mică. Soția îi murise cu zece ani în urmă, copiii plecaseră care-ncotro, și bătrânul aproape că se obișnuise cu singurătatea. Într-o seară de iarnă, frigul trosnea la geamuri, iar vântul șuiera printre crăpături. Atunci a auzit un sunet ciudat — un scâncet subțire, abia perceptibil. La început a crezut că i se pare, dar apoi s-a auzit din nou. Și-a pus haina groasă, a luat lanterna și a ieșit afară. Lângă drum, sub un tufiș acoperit de zăpadă, ceva se mișca. S-a aplecat — era un cățel. Slab, cu gheață pe blană, tremura de frig. Vladimir Petrovici n-a stat pe gânduri — l-a înfășurat în palton și l-a dus în casă. L-...
Read more

Magazine fără vinzător

Image
 Elveția - Model de corectitudine În Elveția, în multe sate și orașe mici, pe marginea drumului, găsești tarabe din lemn cu fructe, brânzeturi, ouă sau legume. Dar nu e nimeni acolo să le vândă. Nu există vânzător, nici camere de supraveghere. Doar un bilet scris de mână: „Luați cât aveți nevoie și lăsați cât credeți că e corect.” Lângă, o cutie metalică, adesea ruginită, unde oamenii pun banii. Sistemul se bazează pe ceva ce pare tot mai rar în lume: încrederea. Și funcționează. Oamenii plătesc, uneori chiar mai mult decât trebuie. Copiii învață de mici să lase bănuțul exact, să nu fure, să nu trișeze. În Elveția, a înșela un astfel de gest nu e doar o încălcare a legii morale, ci o rușine publică. Pentru că în cultura lor, încrederea e o formă de educație, transmisă din generație în generație. Poate de aceea Elveția are una dintre cele mai scăzute rate de infracționalitate din lume. Nu pentru că e supravegheată, ci pentru că e crescută cu responsabilitate. Un fermier din Appenzel...
Read more