Lec ții de Viață

F abrica de incaltaminte si pielarie Bacău A fost odata in Bacau ,fabrica de incaltaminte si pielarie, Fabrica Partizanul care a fost infiintata in anul 1876 ca proprietate particulara a unui evreu, Samuel Filderman, care urcă de la Focşani la Bacău şi încropeşte un atelier de tăbăcărie. In a- II-a jumătatea a secolului al-XIX-lea au fost puse bazele dezvoltării industriei tăbăcăritului la Bacau . Acest meşteşug al tăbăcăritului a fost larg răspândit şi în părţile Bacăului. Apariţia primelor ateliere de tăbăcărie în oraşul Bacău este legat de numele Samuel Filderman. În anul 1876, atras de posibilităţile găsirii unei mâni de lucru ieftine şi un cunoscător al meseriei pe care o învăţase de la tatăl şi bunicul său, Samuel Filderman a venit la Bacău şi a înfiinţat un atelier în partea de nord a oraşului, pe malul drept al râului Bistriţa. Documentele atestă că, tăbăcăria în sensul de fabrică a fost organizată în anul 1884, iar construcţia ei a fost ridicată la 1886. La cererea lui S. F...

C âinele l-a lăsat fără cuvinte. Un câine fără stăpân s-a apropiat de masa dintr-o cafenea, unde lua prânzul un bărbat bogat, și, prin tot comportamentul său, părea să-i ceară ceva de mâncare. Bărbatul i-a aruncat resturile din mâncarea sa. Dar ceea ce a făcut câinele după aceea l-a șocat. Un câine fără stăpân s-a apropiat de o masă într-o cafenea, unde lua prânzul un bărbat înstărit, și, prin tot aspectul său, părea să-i ceară ceva de mâncare. Bărbatul, cu un ușor dispreț, i-a aruncat câteva oase rămase și o bucată de pâine de pe farfuria sa. Nici măcar nu a privit mai departe — a considerat că a făcut un fel de „fapta bună”. Dar s-a înșelat. Ceea ce a făcut câinele l-a lăsat fără cuvinte. Nu a mâncat mâncarea. A luat cu grijă pâinea în gură și a dispărut după colțul cafenelei. Curios, bărbatul s-a ridicat și a mers să vadă ce se întâmplă. A aruncat o privire după colț și a rămas nemișcat. Sub o copertină ruginita, ferit de ploaie, stătea un copil — un băiat, de cel mult șapte ani. Mu...

Cățelușa slăbită găsită în zăpadă O cățelușă ăcea în zăpadă, cu lăbuțele lipsă, tremurând de frig... dar nu-și lăsa puii din mână nici măcar o secundă. Și când oamenii s-au apropiat, au văzut ceva ce nu vor uita niciodată . În liniștea viscolului, lângă un hambar abandonat, localnicii au găsit o cățelușă slăbită - fără lăbuțele din față, rănită și aproape înghețată.. Dar cel mai important, sub corpul ei, la adăpost de vânt și prădători, se aflau micuții căței, ținuți în viață doar de căldura ei. Nu mânca, nu putea merge, dar se târa prin zăpadă, lăsând o dâră de sânge pentru a-și ascunde puii. Când oamenii au încercat să se apropie, cățelușa - abia respirând, dar mârâind - i-a protejat cu corpul ei, ca și cum ar fi fost gata să moară, dacă nimeni nu i-ar fi luat cățeii. Ochii ei nu cereau ajutor - îi implorau să-i lase în pace pe căței. Cățeii au fost mutați cu grijă într-un loc cald, împreună cu mama lor. Dar s-a întâmplat ceva ciudat în timpul nopții . Au dus-o acasă pe o pătură. V...

 Elveția - Model de corectitudine În Elveția, în multe sate și orașe mici, pe marginea drumului, găsești tarabe din lemn cu fructe, brânzeturi, ouă sau legume. Dar nu e nimeni acolo să le vândă. Nu există vânzător, nici camere de supraveghere. Doar un bilet scris de mână: „Luați cât aveți nevoie și lăsați cât credeți că e corect.” Lângă, o cutie metalică, adesea ruginită, unde oamenii pun banii. Sistemul se bazează pe ceva ce pare tot mai rar în lume: încrederea. Și funcționează. Oamenii plătesc, uneori chiar mai mult decât trebuie. Copiii învață de mici să lase bănuțul exact, să nu fure, să nu trișeze. În Elveția, a înșela un astfel de gest nu e doar o încălcare a legii morale, ci o rușine publică. Pentru că în cultura lor, încrederea e o formă de educație, transmisă din generație în generație. Poate de aceea Elveția are una dintre cele mai scăzute rate de infracționalitate din lume. Nu pentru că e supravegheată, ci pentru că e crescută cu responsabilitate. Un fermier din Appenzel...

La  nașterea fiecărui copil se plantează un copac ! În Lituania, nașterea unui copil nu se sărbătorește doar cu flori, ci cu o sămânță. De fiecare dată când un bebeluș vine pe lume, autoritățile plantează un copac în numele lui, ca simbol al vieții și al continuității. Este un gest simplu, dar cu o semnificație aparte: fiecare om lăsă în urmă o rădăcină vie. Părinții primesc un certificat și o hartă cu locația exactă a copacului. Mulți merg acolo în fiecare an. Unii singuri, alții împreună cu copilul și privesc cum arborele crește. E o întâlnire tăcută, dar emoționantă: „Uite, acesta e copacul tău. A crescut odată cu tine.” Inițiativa a început la începutul anilor 2000, ca un proiect ecologic menit să repare zonele despădurite. Dar în timp, a devenit o tradiție națională, un obicei care leagă generațiile între ele. Terenurile de lângă orașul Varėna, unde s-a născut ideea, s-au transformat treptat într-o pădure uriașă: Pădurea Națională a Nașterilor. Mii de stejari, mesteceni și pin...

  Canalul Dunăre-Marea Neagră 1949. Inginerul șef al proiectului Nicolae Malaxa privește spre hărțile detaliate ale Dobrogei și vede nu doar o provocare hidraulică colosală, ci posibilitatea de a crea cea mai spectaculoasă operă de inginerie hidraulică din sud-estul Europei - un canal care să demonstreze că România poate conecta două bazine hidrografice și să creeze o arteră de transport fluvial care să rivalizeze cu Canalul Suez sau Panama. "Tovarășe inginer, construcția va fi de o complexitate extraordinară", îl informează echipa de hidrologi și ingineri hidrotehnici, studiind topografia Dobrogei. "Va trebui să săpăm 64 de kilometri prin sol și stâncă, să construim ecluze uriașe pentru diferențele de nivel, să creăm cel mai modern sistem de navigație fluvială din România." "Tocmai asta își dorește țara", răspunde inginerul șef. "Vreau ca acest canal să demonstreze că România poate modifica geografia naturală în favoarea dezvoltăr...